Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România va reuși, în premieră de la aderarea la UE, să cheltuiască la timp toți banii alocați într-un exercițiu financiar multianual.
Senatorul PSD Răzvan Cuc l-a acuzat pe Cătălin Drulă că "a minţit" la audierile din Comisia parlamentară, atunci când a fost întrebat cine va plăti indemnizaţiile membrilor Consiliului de Administraţie al Autorităţii Aeronautice Române, demişi anul trecut.
La final de august avem 3,7 miliarde de lei investiţii din fonduri europene, cu 25% în plus faţă de anul anterior, a anunţat, marţi. ministrul demisionar al Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, în conferinţa de bilanţ.
Stadiul lucrărilor pe lotul 1 al Autostrăzii Piteşti-Sibiu este de 46%, iar acestea vor fi încheiate în avans, în 2022, săptămâna aceasta urmând să înceapă asfaltarea pe tronson, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
Demolarea spațiilor comerciale ilegale de la metrou a continuat sâmbătă, la stația Piața Unirii 1, potrivit unor imagini postate pe Facebook de sindicaliștii de la USLM. Aceștia reclamă în continuare încălcarea legii de către autorități.