Recomandarea pentru rapel este administrarea unui vaccin pe bază de ARN mesager, Pfizer sau Moderna, dar, alternativ, ei pot opta pentru același vaccin cu care s-au imunizat prima dată, a declarat, sâmbătă, coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiță.
2,8 la sută dintre persoanele vaccinate s-au reinfectat cu COVID post-administrarea serului, adică 174.171 de persoane, dintr-un total de peste șapte milioane de persoane (vaccinate cu cel puțin o doză) până în 31 octombrie, arată un raport al Institutului de Sănătate Publică.
Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) a anunţat vineri că cercetează dacă există vreo legătură între vaccinul anti-COVID de la Moderna și șase cazuri de sindrom de extravazare capilară, o boală rară, care afectează vasele de sânge.
Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a făcut precizări cu privire la doza a treia booster a vaccinului anti-COVID.
Zece centre de vaccinare vor fi deschise non-stop în fiecare weekend, vinerea, sâmbăta și duminica, până la sfârșitul anului 2021, în București, pentru cei care vor să se protejeze de coronavirus.