Un camion a luat foc în mers, pe Drumul Național 1. Flăcările ar fi izbucnit din cauza unei defecțiuni la motor.
Grupul Renault este vizat de o acţiune colectivă în justiţie în Franţa de către clienţii care s-au confruntat cu problemele motorului pe benzină 1.2 TCe, produs între 2012 și 2016. Acesta consumă anormal de mult ulei și a fost montat și pe modele Dacia, Duster și Lodgy.
Un avion al companiei Tarom care plecase spre Hurghada, Egipt, s-a întors pe aeroportul Henri Coandă la 21 de minute de la decolare.
Un avion Boeing 777 al companiei Rossiya a efectuat o aterizare de urgenţă vineri la Moscova din cauza unei probleme de motor, la mai puţin de o săptămână după un incident spectaculos petrecut cu reactorul unui aparat similar în Statele Unite, transmite AFP.
Boeing a cerut imobilizarea la sol a unui număr de 128 de avioane de tip 777 din întreaga lume, după ce o aeronavă de acest tip aparţinând companiei United Airlines a trebuit să efectueze o aterizare de urgenţă în Colorado, în urma unor probleme apărute la motorul din dreapta.