Coaliția PSD PNL a încheiat negocierile de luni seara pentru calendarul alegerilor cu un eșec răsunător. Negocierile între PNL și PSD pentru comasarea alegerilor s-au blocat.
Rusia a ocupat o treime din Ucraina şi acum spune că e dispusă să negocieze pentru gaze în UE. Intrată în criză, pentru că nu are unde să le vândă, pe fondul trenării ofensivei Kievului, Moscova încearcă ceva.
Prim-vicepreședintele PNL, europarlamentatul Rareș Bogdan, afirmă că Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au negociat cu fermierii.
Care ar putea să fie următoarea destinaţie a lui Adrian Mutu. Este un club de prestigiu. Mutu negociază în acest moment cu Nelu Varga, pentru postul de antrenor.
Liderul transportatorilor a candidat la Camera Deputaților din partea lui Băsescu în anul 2016. Asociația pe care o conduce COTAR a primit două locuri eligibile din partea PMP, dar Ștefănescu nu a prins un loc de deputat.