Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat că drepturile fundamentale ale omului nu pot fi afectate printr-o ordonanţă de urgenţă, iar pentru ca măsurile privind restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale să fie valabile, ar fi trebuit elaborată o lege.
Valer Dorneanu a aprobat de 2 ori, în 1999 și 2004, prevederile din OUG 1/1999 pe care acum le-a declarat neconstituționale. A 3-a oară, în 2020, când nu mai era PSD la putere și nici nu putea fi schimbat din funcția de judecător la CCR, și-a schimbat radical opinia.