Criză politică în Austria. Negocierile pentru formarea unui guvern de coaliție în Austria s-au încheiat fără succes, după mai multe săptămâni de discuții între Partidul Libertății din Austria (FPÖ), condus de extremistul Herbert Kickl și Partidul Popular Austriac (ÖVP).
Criza coalițiilor în Austria: FPÖ și ÖVP se blochează în negocierile de formare a guvernului. Miercuri, Kickl l-a informat pe președinte că negocierile au eșuat și că își depune mandatul încredințat, a anunțat partidul său.
Cancelarul Austriei, ce refuză aderarea României la Schengen, umilit de comuniști. Cum a fost posibil. Partidul Comunist austriac (KPOe Plus), care la alegerile generale din 2019 a obţinut la nivel naţional mai puţin de 1% din voturi, a ajuns duminică pe locul doi.
Un europarlamentar al lui Karl Nehammer e pentru intrarea României în Schengen. Othmar Karas, prim-vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedintele al partidului condus de Karl Nehammer, se pronunţă pentru pentru extinderea accesului.
Rareş Bogdan: Politica lui Nehammer împotriva României şi împotriva migranţilor, bazată pe minciuni. Europarlamentarul a declarat că politica lui Karl Nehammer împotriva României şi Bulgariei, bazată pe migranţi şi minciuni.