Un număr de 21 de pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni din județul Vrancea sunt infectați cu coronavirus și vor fi transferați către alte spitale, a anunțat instituția prefectului.
Conducerea Sindicatului Sanitas Covasna a criticat modul inechitabil de acordare a stimulentului de risc pentru personalul medical pe perioada pandemiei şi cere Ministerului Sănătăţii să găsească soluţii pentru reglementarea acestui fapt.
Numărul pacienților cu coronavirus care au murit a ajus la 1.240, a anunțat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică. Una dintre victime avea inclusiv o infecție cu o bacterie intraspitalicească - Clostridium difficile.
Majoritatea pacienților afectați de o formă minoră de coronavirus dezvoltă anticorpi, care i-ar putea apoi imuniza ''timp de mai multe săptămâni'' împotriva acestei boli, arată un studiu al autorităților franceze, citat de AFP, scrie Agerpres.
Primul pacient din judeţul Arad care a beneficiat de plasmă cu anticorpi pentru COVID-19, pentru că s-a aflat în stare gravă, s-a vindecat, dar rămâne sub observaţie medicală, au anunţat, marţi, reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad.