Poliţiştii au identificat şi audiază 11 persoane implicate în agresarea jurnaliştilor şi a activistului de mediu care realizau un documentar despre ţăieri ilegale de păduri în Bucovina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan.
Shaul Peleg a fost victima fraților Nuțu și Sile Cămătaru, el fiind jefuit, legat la ochi, introdus într-un portbagaj şi lăsat, în pielea goală, într-o pădure de la marginea Bucureştiului. Acum, milionarul este el însuși dat în urmărire națională.
Doi soţi ieşeni care au obţinut în 2006 decizie de împroprietărire de la Comisia de Fond Funciar au trebuit să aştepte 12 ani pentru a primi înapoi de la Romsilva o pădure a familiei.
Un pompier a murit joi în timp ce lupta alături de colegii săi pentru a stinge un incendiu de pădure în sudul Spaniei, unde aproape o mie de persoane au fost evacuate şi o importantă axă rutieră a fost închisă, au anunţat autorităţile spaniole, citate de AFP.
Un pădurar din Alba a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi determinat un muncitor silvic să taie, din fondul forestier naţional, arbori nemarcaţi, iar ulterior ar fi valorificat la diverse persoane cei peste 30 de metri cubi de material lemnos rezultat.