Cea mai mare incidență din România este în localitatea Brănișca, din județul Hunedoara - 35,95 la mie. Zece județe și Capitala au o incidență mai mare de 9 la mie.
În ultimele 24 de ore, numărul pacienților cu COVID internați la terapie intensivă a crescut la 1.848, dintre care 44 de pacienți sunt copii, arată vineri datele Grupului de Comunicare Strategică. Sunt 15.410 cazuri noi, din mai puține teste, iar 357 de pacienți au murit.
Potrivit actualului ministru interimar al Sănătății, numărul infectărilor zilnice cu Covid va ajunge la 20.000 de cazuri.
Ministrul Sănătății, Cseke Atiila, a arătat că pe lista restricțiilor de luni va exista interdicția la botezuri, nunți și petreceri private, iar certificatul verde va fi obligatoriu peste tot, în afară de magazine și farmacii.
Un număr de 99.376 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 62.512 reprezintă prima doză, 8.513 - doza a doua şi 28.351 - doza a treia, a informat CNCAV.