Se schimbă legea privind acordarea de alocaţii pentru copii. Proiectul pentru modificarea alin. (4) al art. 6 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii a fost adoptat tacit de Senat și urmează să fie dezbătut și votat de către deputați.
Alte 16 mii de carduri educaționale în valoare de 500 de lei emise deja urmează să fie distribuite în școli și apoi încărcate, anunță Ministerul Fondurilor Europene.
Spațiul aerian Schengen interzis minorilor. De ce document vor avea nevoie părinții de la polițiști? Iată cum vor putea călători copiii de la finalul acestei luni.
Între 20 şi 24 mai se va face reînscrierea copiilor care frecventează creşa sau grădiniţa în acest an şcolar. Prima etapă de înscriere pe baza celor trei opţiuni exprimate de părinţi este cuprinsă între 27 mai şi 14 iunie.
Dramele din viața lui Ovidiu Iuliu Moldovan. Un uriaș actor, a cărui existență a fost marcată de mai multe tragedii care i-au rămas ca o pecete dureroasă până la final. Un om elegant, discret, care a preferat să-și ducă în singurătate crucea unei boli care l-a răpus acum 16 ani.