O monedă din argint cu chipul unui pictor român celebru este lansată de Banca Națională a României. Aceasta prezintă o serie de elemente de identificare foarte importante pentru colecționari.
A murit pictorul Sorin Dumitrescu, unul dintre marii prieteni ai lui Nichita Stănescu. Avea 78 de ani și era considerat unul dintre cei mai importanți artiști creștini ai contemporaneității, fiind și fondator al Fundaţiei Anastasia.
Expoziție inedită a „pictorului bărbaţilor”, la Muzeul d'Orsay. Evenimentul are la bază două lucrări emblematice „Partie de bateau” și „Jeune homme a sa fenetre”.
Secretul tabloului „Fata cu cercel de perlă” a fost descifrat de specialiști după aproape 360 de ani. Este vorba despre „o buclă de atenţie susţinută”, un fenomen neurologic generat de pictor.
Personajul feminin din imaginea de mai sus a fost o actriță măritată cu doi mari regizori, dar și cu un pictor. Despre ea, Emil Cioran scria. „Fata asta e ca o cruce pe care să o porți pe piept”, iar în vremurile de glorie artistică a fost supranumită „Inegalabila” sau „Unica”.