Fostul deputat PSD Andreea Cosma, fiica baronului PSD de Prahova Mircea Cosma, şi ceilalţi doi inculpaţi în dosarul de corupție „Ciuperceasca” scapă de pedepse, pentru că faptele s-au prescris, dar trebuie să plătească prejudiciul de 1.138.937,71 lei.
După aproape doi ani, judecătorii au ajuns la concluzia că mama și tatăl unei fetițe de 2 ani și 10 luni și-au omorât intenționat copilul. Fetița a fost opărită la baia de seară și părinții nu au luat nicio măsură pentru a-i asigura îngrijirile medicale necesare. Mai au doi copii
În orăşelul Câmpina, din judeţul Prahova, care are sub 39.000 de locuitori, a apărut frigiderul comunitar, o iniţiativă lăudabilă. Aceasta funcţionează astfel: localnicii donează ce alimente doresc, iar cei care au nevoie de ele vin și iau din mâncare.
Un tânăr în vârstă de 18 ani din județul Prahova a fost luat cu forța de pe stradă, băgat într-un autoturism şi tâlhărit, după ce a refuzat să îi dea bani unui necunoscut care l-a acostat pe stradă.
Crucea Caraiman, denumită oficial Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, este un monument istoric situat în Munții Bucegi. Crucea cinstește memoria celor 30.000 de militari români căzuți în luptele de pe Valea Prahovei, în Primul Război Mondial.