Cursurile au fost suspendate, iar asupra anului școlar în curs planează incertitudinea. Locul lor a fost luat de cursurile online, la distanță, o noutate atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
Pentru a contura măsuri adecvate de sprijin pentru profesori, o echipă de cercetători și cadre didactice de la Universitatea din București, Universitatea Ioan Cuza, Universitatea de Vest și Institutul de Științe ale Educației a realizat, între 25-31 martie 2020, o cercetare.
În câteva zile, se împlinește o lună de când copiii nu mai merg la școală din cauza pandemiei de coronavirus. Nici pentru ei, nici pentru părinții lor, și nici pentru educatori, învățători și profesori nu e ușor.
Cariera didactică este în schimbare, însă sub ce formă și din ce motiv?
Cursurile școlare au fost suspendate pe o perioadă deocamdată nedeterminată. Mulți profesori s-au reorientat spre învățământul on line.