Sistemul Patriot a doborât racheta „indestructibilă” a lui Putin, Kinzhal. Generalul Mikola Oleșciuk, comandantul Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei, a confirmat că armata ucraineană a doborât racheta Kinzhal.
Forţele ruse din Ucraina sunt atât de slăbite încât nu pot lansa o "ofensivă semnificativă" şi, prin urmare, se concentrează pe consolidarea câştigului teritoriilor ocupate, a afirmat joi şefa comunităţii americane de informaţii, Avril Haines.
Rusia a acuzat Ucraina că a atacat Kremlinul cu drone, într-o încercare eșuată de a-l ucide pe președintele Vladimir Putin, potrivit agenției de presă de stat RIA.
Oliver Stone, cunoscutul regizor în vârstă de 76 de ani, a lansat critici dure la adresa președintelui american Joe Biden, pe care îl consideră un promotor al războiului. În același timp, Stone a mărturisit că îl admiră pe Vladimir Putin, pe care îl consideră "un mare lider".
Accidentul de la centrala nucleară de la Cernobîl, care a șocat lumea la 26 aprilie 1986, este unul dintre cele mai mari dezastre provocate de om din istoria omenirii. 37 de ani mai târziu, rușii sunt pe care să provoace un nou dezastru nuclear în Europa.