Şase persoane, între care o gravidă în şase luni şi trei pacienţi dializaţi, au ajuns joi la spital, în urma coliziunii între o ambulanţă şi un autoturism, pe un drum judeţean din comuna Frânceşti, au informat autorităţile vâlcene.
Serviciile de informaţii americane estimează că 20.000 de luptători ruşi au fost ucişi în Ucraina din luna decembrie şi alţi 80.000 au fost răniţi în lupte, a declarat luni un purtător de cuvânt al Casei Albe
Poliția va face acțiuni pe drumurile României pentru prevenirea accidentelor provocate prin depășirea vitezei legale. Cei care încalcă regulile de circulație vor fi amendați. 19,2% din totalul accidentelor grave a avut viteza drept cauză generatoare.
Luptele dintre armată şi paramilitari din Sudan continuă și au provocat moartea a cel puţin 83 de persoane şi rănirea altor 1.126 începând de joi, a raportat Organizatia Mondiala a Sănătăţii (OMS), duminică seară, la Geneva.
Nouă schiori au supravieţuit după ce au fost prinşi de o avalanşă în Alpii elveţieni, în zona piscului Alphube, prezentând doar răni uşoare şi moderate.