Prima repetiţie a ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea a avut loc sub forma unei parade militare organizate pe străzile pustii din centrul Londrei în noaptea de luni spre marţi.
Regele Charles al III-lea şi regina consoartă, Camilla, au ales personal o reţetă pentru "Coronation Quiche". Este unul dintre preparatele care vor fi servite la evenimentele organizate cu ocazia încoronării de luna viitoare, a anunţat luni Palatul Buckingham.
Prințul Harry l-a înjurat pe Charles, la telefon, de mai multe ori la rând, pentru o discuție aprinsă, legată de bani. După aceasta, regele a refuzat să mai preia apelurile primite de la fiul său, conform relatării dintr-o nouă carte-bombă apărută recent.
Uleiul care va fi folosit la încoronarea regelui Charles al III-lea în luna mai a fost sfinţit la Ierusalim, a anunţat Palatul Buckingham. Măslinele din care a fost preparat au fost culese de pe Muntele Măslinilor.
Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a postat pe Twitter o fotografie cu el întâmpinându-l pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la începutul vizitei acestuia din urmă, în Marea Britanie, azi. "Bun venit în Marea Britanie", îi spune Sunak lui Zelenski.