Traian Băsescu, lovitură sub centură pentru Mircea Geoană. Fostul președinte reacționează dur după ce Geoană a afirmat că se află ”într-o zonă de degradare biologică”. Băsescu a amintit că i-a ”administrat două bătăi”
În ce clădire Regele Mihai a schimbat cursul istoriei, la 23 august 1944? Actul prin care România a întors armele împotriva Germaniei naziste a avut epicentrul într-un imobil diferit de Palatul Regal, așa cum, poate, mulți români cred. Doar cei mai vârstnici o mai țin minte.
Cine era românul supranumit „regele cafelei” în Londra? Mulți compatrioți încearcă, iar unii chiar reușesc, să-și deschidă afaceri, mari sau mici, în străinătate, inclusiv în capitala Marii Britanii. Înaintea tuturor a existat, însă, un întreprinzător ce a cunoscut faima acolo.
55.000.000€, cel mai scump ceas din lume. Doar cu valoarea acestuia s-ar putea construi un alt stadion Giulești și încă o jumătate. Un singur român a avut un asemenea accesoriu de mare lux al cărui preț estimat s-a apropiat de cel al celor mai prețioase ceasuri de pe glob.
Astăzi se împlinesc 6 ani de la moartea Regelui Mihai. Deși se cunosc multe amănunte despre complexa viață a fostului suveran, se știe mai puțin despre faptul că Regele a compus o lucrare pentru pian, în 1941, dar și o piesă de teatru, împreună cu soția sa, Regina Ana.