Marea Britanie vrea să trimită armament modern în Republica Moldova pentru a o proteja de ameninţarea invaziei Rusiei, scrie The Telegraph, citând-o pe Liz Truss, ministrul de externe, relatează sâmbătă Agerpres, care citează Reuters.
Președintele francez, Emmanuel Macron, a asigurat-o pe Maia Sandu că sprijină securitatea țării est-europene, având în vedere riscul ca războiul din Ucraina să se răspândească în regiunile vecine.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut un apel la ţările Uniunii Europene să susţină aspiraţiile europene ale ţării sale, într-un discurs susţinut miercuri în faţa Parlamentului European, potrivit unui comunicat al legislativului european.
Informaţiile existente nu indică un risc de extindere a războiului din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova, a transmis miercuri Ministerul Apărării de la Chişinău, ca reacţie la o declaraţie a şefei serviciilor de informaţii ale SUA, Avril Haines.
ONU apreciază efortul Republicii Moldova de implicare în criza refugiaţilor din Ucraina şi îşi manifestă susţinerea pentru autorităţile de la Chişinău în gestionarea acestei crize, a afimat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în cursul unei vizite la Chişinău.