„Se redeschide linia feroviară Zorleni - Fălciu – Frontiera cu Republica Moldova, pentru gestionarea mai eficientă a fluxurilor de refugiaţi! Continuăm astfel eforturile concrete pentru sprijinirea persoanelor refugiate din Ucraina, care sosesc în România prin frontiera cu Republica Moldova”, a scris ministrul Transporturilor.
El precizează că CFR a intervenit în regie proprie pentru a permite circulaţia în condiţii de siguranţă pe acest sector de cale ferată şi pentru repunerea în funcţiune a Haltei Fălciu.
„Luăm în mod constant toate măsurile necesare pentru asigurarea unor coridoare de tranzit care să asigure legături eficiente cu alte oraşe importante din România dar şi cu Punctele de Trecere a Frontierei cu ţările vecine”, conchide ministrul.
De la declanşarea acestei crize, până la data de 16.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 456.284 cetăţeni ucraineni, a transmis Poliţia de Frontieră.