Ultimul mesaj televizat al lui Ceaușescu, din 20 decembrie 1989. La puțin timp după întoarcerea din Iran, în seara aceleiași zile, liderul comunist a susținut un discurs la TVR prin care condamna protestele de la Timișoara, dând vina pe „agenturile străine de spionaj”.
Nicolae Ciucă, premier interimar și ministru al Apărării, le-a cerut iertare familiilor „rămase în suferință în Decembrie 1989”, din cauza greșelilor sau abuzurilor MApN în timpul Revoluției.
Parlamentul European a adoptat joi, cu 513 voturi pentru, 18 împotrivă şi 87 de abţineri, o rezoluţie privind comemorarea a treizeci de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989.
Deputații au adoptat joi în plen rezoluția referitoare la comemorarea a treizeci de ani de la revoluția română din decembrie 1989.