Un medic rezident român a povestit despre experiența sa într-un spital din Franța. A plecat acolo fără să știe prea bine limba. A învățat și și-a făcut bine treaba, câștigând încrederea medicilor din această țară. Acum nu mai vrea să se întoarcă în sistemul din România.
Medicii rezidenți au parte de o experiență stranie atunci când intră în sala de operație. Mulți se sperie atât de tare că vor să renunțe la specializarea respectivă.
O nouă escrocherie a luat amploare, în ultima perioadă. Rezidenții străini sunt vizați de escroci care spun că sunt de la Biroul de imigrări. Informații sensibile ajung astfel în mâinile infractorilor.
Sunt mulți tineri care visează să devină medici. Visează la statutul acela privilegiat în care toată lumea îi consideră supereroi salvatori de vieți. Însă realitatea este puțin diferită. Unii renunță din facultate și se reorientează, alții pleacă din țară.
Un tânăr care s-a gândit pe ultima sută de metri că vrea să dea la Medicină a primit un sfat de la un rezindent în anul 1. Acesta explică ce înseamnă sistemul de sănătate din România.