Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, este aşteptat miercuri la Curtea de Apel Bucureşti pentru a participa la dezbaterile în dosarul ”Colectiv” în care a fost condamnat în primă instanţă la opt ani şi 6 luni închisoare, transmite Agerpres.
Cristian Băcanu, candidatul susținut de PNL și USR PLUS, a anunțat că a cerut biroului electoral să renumere voturile pentru Primărie și Consiliul Local, pentru că există suspiciuni de fraudare a alegerilor locale.
Organizația PNL Sector 5 atrage atenția asupra unor tentative de fraudare a votului, la alegerile locale, încă din primele ore de la deschiderea secțiilor de vot.
Oamenii primarului PSD din Sectorul 5, Daniel Florea, au fost surprinși în timp ce distribuiau telefoane alegătorilor.
Postul de televiziune Antena 3 a lansat vineri "știrea" potrivit căreia candidatul PNL-USR-PLUS pentru Primăria Sectorului 5, Cristian Băcanu, ar fi fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Un fals grosolan.