A murit Richard Chamberlain, îndrăgitul actor din „Pasărea Spin”, „Shogun” sau „Contele de Monte Cristo”. Decesul a survenit cu doar câteva ore înainte ca acesta să împlinească vârsta de 91 de ani. Cine a fost marea sa iubire?
De ce ne face mai multă plăcere să revedem serialul preferat în loc să urmărim ceva nou? Psihologii explică fenomenul.
Veste proastă, pentru cinefili. Netflix scumpește iar abonamentele, după ce a constatat că anul trecut numărul utilizatorilor a crescut peste așteptări.
În cadrul celei de-a 82-a ediţii a galei, premiul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie, i-a revenit actorului de origine română Sebastian Stan, pentru rolul jucat în "A different man".
STUDIU emoționant. Serialele sud-coreene, un real sprijin pentru a face față durerii și traumelor.