Mercurul termometrelor a coborât, duminică dimineaţa, până la minus 2,5 grade Celsius, la Miercurea-Ciuc, aceasta fiind prima valoare negativă înregistrată în municipiu în acest sezon, dar şi cea mai scăzută temperatură din ţară în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat vineri că se aşteaptă la un "sezon greu" de gripă, virusul gripal urmând a circula mai repede şi afectând mult copiii.
Ministrul Sănătății a anunțat că școlile vor rămâne deschise, dar măsurile anti-COVID-19 nu se vor ridica. Alexandru Rafila a mai precizat că e de așteptat un sezon gripal mai serios.
Federației Patronatelor din Turismul Românesc lansează o nouă ediție a programului "Litoralul pentru toți". Programul începe pe data de 28 august și durează până la finalul sezonului.
În plin sezon estival, într-una dintre cele mai toride veri pe care le-am trăit în ultimii ani, două dintre cele mai mari și mai aglomerate aeroporturi din Europa se confruntă cu o criză de personal. Este vorba despre Heathrow din Londra și aeroportul Schiphol din Amsterdam.