Peste 100 de pui de calamar şi 5.000 de vieţuitoare microscopice vor fi trimise de NASA pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), informează BBC.
Un prototip al rachetei gigantice Starship, dezvoltată de SpaceX, ale cărui patru zboruri precedente s-au încheiat prin explozii impresionante, a reuşit miercuri să aterizeze în condiţii de siguranţă la punct fix, a confirmat CEO-ul acestei companii private americane, Elon Musk.
Nava SpaceX cu patru astronauţi la bord a revenit pe Pământ duminică dimineaţă, în largul Panama, în Florida, potrivit unei transmisiuni în direct a NASA, scrie AFP.
Următoarea fereastră de lansare a unei misiuni NASA către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la bordul unei rachete SpaceX a fost amânată cu cel puţin încă două zile, pentru cel mai devreme 22 aprilie, a precizat agenţia spaţială americană, potrivit Reuters.
Elon Musk, CEO-ul Tesla și SpaceX, susține că deținerea de bitcoini este doar puțin mai bună decât numerarul convențional, dar că este un activ mai bun datorită micii diferențe, scrie Reuters.