În timp ce toată atenția se concentrează pe gestionarea pandemiei, farmaciile și pacienții reclamă lipsa unor medicamente esențiale în tratarea altor afecțiuni. Principalele probleme sunt legate de stocurile de Plaquenil și Euthyrox.
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat miercuri, că producţia de măşti chirurgicale româneşti poate ajunge la 1 milion de bucăţi zilnic începând din 15 aprilie, astfel că din acea dată nu vor mai exista probleme cu aprovizionarea.
Prim-ministrul Ludovic Orban a afirmat, joi, că România nu avea asigurate stocurile obligatorii de materiale de protecţie din sistemul sanitar, dar au fost semnate contracte în acest sens şi o serie de companii româneşti vor iniţia procese de fabricaţie.
„Cumpărături de panică” numesc psihologii ceea ce se întâmplă acum, pe fondul răspândirii globale a noului coronavirus, potrivit CNBC, care a cerut părerea unor specialiști cu privire la stocarea de bunuri de către consumatorii din întreaga lume.
Ministrul propus al Sănătăţii, Victor Costache, a declarat sâmbătă, în cadrul audierilor care au avut loc la Parlament, că la nivel naţional există pentru depistarea coronavirusului 10.000 de teste Real Time PCR şi 50.000 de teste rapide în depozitele UNIFARM.