Ministrul de Interne Lucian Bode a precizat faptul că varianta de ocolire a municipiului Satu Mare este un obiectiv important la nivel regional, pentru că va face legătura cu Ungaria, printr-un nou punct de trecere a frontierei, la Oar.
Un irakian naturalizat în România, sultanul usturoiului, şi cinci ieşeni au pus la cale o afacere nemaivăzută. Grupul a acţionat timp de doar trei luni, în Iaşi şi Bucureşti, investigatorii intrând pe fir de la bun început şi interceptându-le convorbirile telefonice.
Două zile consecutive, newsweek.ro a înregistrat cifre de trafic peste competitori direcți din secțiunea de știri și analize a SATI (Studiul de Audiență și Trafic Internet), parte din Biroul Român de Audit al Tirajelor.
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate au documentat activitatea infracţională a 1.205 persoane, dintre care 430 au fost reţinute şi 303 arestate.
Trafic mare la punctele de trecere a frontierei: vineri, au fectuat formalitățile de control aproximativ 84.300 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 28.100 mijloace de transport (dintre care 13.300 automarfare), informează Poliția de Frontieră.