Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a declarat luni că în Constanţa bătălia cu criminalitatea a fost pierdută în ultimii 5-10 ani şi că va propune reorganizarea IPJ Constanţa. Până la finalizarea acestui proces, va exista o conducere interimară
Stația GPL care a sărit în aer lângă Crevedia funcționa la turație maximă, după cum se vede din imaginile din satelit luate anul acesta. Primarul crede că funcționează ilegal, iar ISU fusese în control potrivit spuselor lui.
Cătălin Predoiu a declarat, joi seară, la Digi24, referitor la tragedia din 2 Mai, că „nu-și reproșează nimic, pentru că nu este implicat direct în operațiunile de efectuare a actului polițienesc”, însă „că o situație de genul acesta nu are cum să nu te apese”.
Un copil în vârstă de trei ani a fost găsit înecat, luni dimineaţa, de scafandrii tulceni şi brăileni, pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, la aproape 30 de metri distanţă faţă de locul în care a fost văzut ultima dată.
Echipaje ale Salvamont şi un elicopter SMURD au intervenit, însă bărbatul, care a făcut un stop cardiac, nu a putut fi salvat.