Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a anunțat vineri că încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei va începe din 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.
Ucraina a primit miercuri o primă tranşă de 4,5 miliarde de euro din cadrul unui program de finanţare al Uniunii Europene, a declarat premierul Denîs Şmîhal.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a vorbit despre un ajutor de stat, în valoare de aproximativ 625 de milioane de lei, pentru alimentarea cardurilor sociale ale persoanelor vulnerabile. Suma primită ar urma să fie de 250 de lei.
Veste bună pentru milioane de români care s-au trezit, azi, cu bani pe card. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că, astăzi, o nouă tranșă de 250 de lei pentru alimente din programul „Sprijin pentru România” a fost virată către beneficiari.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a virat, marţi, suma de 593,951 milioane de lei pentru alimentarea cu prima tranşă de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul "Sprijin pentru România".