Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului Ludovic Orban, le-a dat o replică acidă patronatelor din turism care au anunțat că dau în judecată Guvernul, dacă în 15 iunie nu se deschid restaurantele din hoteluri.
Patronatele din turism au cerut Guvernului, printr-o scrisoare deschisă, ca restaurantele să intre în 15 iunie în faza a doua de relaxare, şi anume redeschiderea interioarelor, în caz contrar numărul estimat al şomerilor din HoReCa va urca de la 30%, cât este estimat acum, la 40%
Spania urmează să-şi redeschidă luni, 22 iunie, frontierele terestre cu Franţa şi Portugalia, a anunţat ministrul spaniol al Turismului Reyes Maroto.
Organizația European Best Destinations (EBD), care face parte din Reţeaua EDEN a Comisiei Europene, a alcătuit un Top 20 al celor mai sigure orașe din Europa, unde se poate călători după pandemie. Sibiu este singurul oraș din România aflat în acest clasament, pe locul zece.
După o lună de ridicare graduală a restricţiilor, Italia şi-a redeschis miercuri şi frontierele pentru turiştii europeni, un nou pas spre normalizare şi relansare a turismului înainte de sezonul estival, transmite AFP.