O echipă globală de investigații a dezactivat infrastructura Emotet, care este considerată cel mai periculos malware din lume capabil să fure parole și să instaleze de la distanță software-uri periculoase, a declarat miercuri Biroul Federal de Poliție Criminală din Germania.
Uniunea Europeană şi Statele Unite trebuie să fie „mai curajoase şi mai ferme” în ajutorul lor pentru încercarea de a pune capăt regimului controversat al preşedintelui Lukaşenko în Belarus, a declarat miercuri lidera de opoziţie Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil în Lituania.
Compania farmaceutică AstraZeneca s-a retras de la reuniunea ce urma să aibă loc miercuri cu Uniunea Europeană pentru a discuta despre livrările de vaccinuri, a comunicat un înalt oficial european, potrivit agenţiilor Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Programele de vaccinare din China şi India se vor întinde până spre sfârşitul lui 2022, dată fiind dimensiunea uriaşă a populaţiilor acestor state, iar peste 85% dintre ţările sărace nu vor avea acces larg la vaccinuri înainte de 2023, potrivit unui studiu, citat de Reuters.
Într-o carte de istorie destinată elevilor de clasa a XI-a a fost identificat un fragment în care nu este menționată apartenența României la UE: „În prezent, Uniunea Europeană este formată din 25 de state iar alte țări, printre care și România, sunt în curs de aderare.”