Președintele Klaus Iohannis precizează, într-o declarație privind retragerea Marii Britanii din UE, că cetățenii români din Regatul Unit vor putea continua și după Brexit să își exercite neîngrădit drepturile dobândite, urmare a prevederilor în acest sens din acordul de retragere
România a făcut progrese în reducerea riscului de sărăcie la persoanele care au un loc de muncă, dar cu toate acestea a rămas şi în anul 2018 statul UE cu cel mai înalt risc de sărăcie pentru persoanele ocupate (15,3%).
Un document al Comisiei Europene numit „Data on Children in Migration” arată că România își împinge copiii să plece din țară.
Cinci ţări din UE nu au atins pragul de 50% în Indicele de Percepţie asupra Corupţiei, din 2019. Studiul, publicat de ONG-ul Transparency International, a analizat 180 de ţări, iar când vine vorba de UE, utilizarea necorespunzătoare a fondurilor sale este încă o problemă mare.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a susţinut la reuniunea informală a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) organizată la Zagreb ideea unui mecanism de evaluare a justiţiei şi a statului de drept pentru toate ţările membre.