Guvernul britanic a anunţat că ridică cerinţa de a se efectua un test COVID-19 pentru călătorii complet vaccinaţi care sosesc în Anglia, informează France Presse.
Indonezia a redeschis luni două insule din apropierea Singapore pentru vizitatorii singaporezi, au declarat oficialii, ca parte a unor măsuri calibrate pentru a relansa sectorul turistic, controlând în același timp răspândirea COVID-19, transmite Reuters.
Persoanele vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală care se infectează cu SARS-CoV-2 vor sta în izolare şapte zile dacă au o formă uşoară sau medie, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol.
Procentul adulților din Germania ce au primit o doză booster împotriva virusului Sars-Cov-2 a ajuns la 47,6%, conform datelor publicate de către Insitutul Robert Koch, relatează dpa, citat de către Agerpres.
Sectorul ospitalităţii din Slovacia se va deschide la interior pentru clienţii care sunt vaccinaţi împotriva coronavirusului sau care au trecut prin boală, în conformitate cu noile reguli care intră în vigoare de luni, relatează dpa.