Vaticanul a publicat luni o notă în care se arată clar că Biserica Catolică nu poate binecuvânta uniunile între persoanele de acelaşi sex, după ce în unele medii ecleziastice au apărut îndoieli pe această temă.
Ministerul de Externe a publicat joi lista cu cele 26 de persoane propuse pentru poziția de ambasador al României. Printre acestea se numără și Lilian Zamfiroiu, fostul președinte al Institutului Cultural Român (ICR). Zamfiroiu a admis că vorbea cu securiști, fără angajament.
Papa Francisc a lansat luni un apel către liderii militari din Myanmar să elibereze deţinuţii politici şi să reia calea „întreruptă brusc” a ţării spre democraţie. Apelul a fost formulat cu prilejul discursului anual al papei adresat corpului diplomatic acreditat la Vatican.
Muzeele vor putea fi admirate de luni până sâmbătă, însă vizitatorii vor trebui să-şi rezerve biletele în avans şi li se vor aloca intervale orare pentru vizită.
Doctorul personal al Papei Francisc, Fabrizio Soccorsi, a murit din cauza complicațiilor provocate de noul coronavirus, a transmis Vaticanul.