Problemele votului diasporei române la alegerile europarlamentare 2019, dar și reacția oamenilor care au stat la cozi imense și au strigat „Vrem să votăm" au atras atenția presei internaționale, care remarcă furia oamenilor față de Partidul Social Democrat.
Înaltul Consiliu Electoral din Turcia a decis, miercuri, renumărarea voturilor în 8 din cele 39 de districte din Istanbul, după ce partidul AK, condus de președintele Recep Tayyip Erdogan, a depus o contestație, nemulțumit că a pierdut primăria Istanbulului, anunță Al Jazeera.
O tânără din Ploiești a chemată la Poliție pentru că ar fi votat de mai multe ori la alegerile din 2014. Semnătura tinerei a apărut atât pe listele din București cât și din orașul natal, chiar dacă aceasta a votat doar la o secție din Capitală.
Preşedintele Comisiei LIBE, Claude Moraes (S&D), a declarat, miercuri seara, la Antena 3, că, în negocierile pentru numirea procurorului-şef european, Parlamentul European şi Consiliul sunt parteneri egali şi că nu contează diferenţa înregistrată între candidaţi la voturi.
Mai mult de jumătate dintre români văd apartenența la Uniunea Europeană ca pe un lucru bun, iar în cazul unui referendum pe această temă, 65% ar vota pentru a rămâne în cadrul uniunii, potrivit unui Eurobarometru publicat de Parlamentul European.