Anunţul generalului Michael Kurilla intervine la câteva zile după atacul din Marea Oman asupra unui petrolier deţinut de un miliardar israelian, atac atribuit Iranului de către Israel şi SUA.
SUA şi mai multe ţări din Golf denunţă în mod regulat acţiunile Teheranului în această zonă maritimă extrem de strategică, cale de navigaţie aproape exclusivă care leagă ţările petroliere din Golf de pieţele mondiale.
"Din acest moment şi până anul viitor", Task Force 59 va reuni o flotă de peste 100 de drone de suprafaţă şi submarine "care să opereze şi să comunice împreună", a afirmat generalul Kurilla în timpul conferinţei anuale asupra securităţii la Manama, în Bahrain.
Citește și: VIDEO Putin își îmbracă soldații în armuri „Iron Man” la anul. Acum n-are nici uniforme
Această unitate a fost lansată în septembrie 2021 în Bahrain, unde îşi are baza Flota a 5-a americană, pentru a dezvolta capacităţile de supraveghere în această zonă datorită dronelor şi inteligenţei artificiale, după o serie de atacuri cu drone atribuite Republicii Islamice.
Citește și: VIDEO Mari orașe sub apă până în 2100. Milioane de oameni strămutați. Dispare litoralul românesc ?
În afară de acest dispozitiv, SUA "pun în funcţiune un program experimental aici, în Orientul Mijlociu, pentru a învinge dronele adverse împreună cu partenerii noştri", a adăugat generalul Kurilla, fără alte detalii.
Potrivit generalului american, "dronele adverse" sunt cea mai mare ameninţare tehnologică pentru securitatea regională.