"Aceste trei zile vor garanta o securitate sanitară pentru sănătatea concetăţenilor noştri", a afirmat Ella Pamfilova, citată de agenţiile de presă ruse, adăugând că aceasta este "varianta optimă".
În septembrie 2020, alegeri locale şi regionale au fost deja organizate timp de trei zile, pentru a limita afluenţa la secţiile de votare şi riscul de contaminare.
Citește și: Surse: Stolojan, victima luptelor dintre taberele Cîțu și Orban, n-a fost lăsat să achite cotizația
Două luni mai târziu, un referendum constituţional ce a autorizat rămânerea lui Vladimir Putin la putere până în 2036 a durat o săptămână. Pentru acel scrutin, urne de vot au fost instalate în exterior, pe bănci publice sau în curţile blocurilor, suscitând ironii şi furie din partea opoziţiei, care a denunţat fraude masive.
Alegerile generale din Rusia vor dura trei zile
Vineri, şefa Comisiei electorale a respins posibilitatea instalării unor asemenea urne mobile pentru alegerile legislative. "Votul lângă locuinţe, supranumit de populaţie votul 'pe ramuri de copaci', şi-a îndeplinit rostul. El nu mai este necesar", a afirmat Pamfilova.
Scrutinul din septembrie are loc în condiţiile în care partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită, a pierdut din popularitate pe fondul stagnării economice şi al oboselii electoratului. Institutul de sondare a opiniei publice VŢIOM, apropiat puterii, creditează Rusia Unită cu 30% susţinere, comparativ cu 60-65% pentru preşedintele rus.
Citește și: Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf divorțează după 15 ani de căsnicie
În paralel, autorităţile şi-au înmulţit în ultimele luni atacurile împotriva opoziţiei, în special împotriva organizaţiilor lui Aleksei Navalnîi, care au fost declarate "extremiste".
Condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de închisoare pentru un dosar de fraudă din 2014 - despre care el, ONG-urile şi numeroase capitale occidentale susţin că este politic - opozantul este încarcerat de la începutul lui martie într-o colonie penitenciară renumită pentru duritatea sa, la Pokrov, la 100 km de capitala rusă.
El a fost arestat în ianuarie şi judecat în scurt timp, la revenirea sa la Moscova, după cinci luni de convalescenţă în Germania, unde se recupera după ce a fost otrăvit.
Opozantul a intrat subit în comă în august anul trecut, în Siberia. După evacuarea sa în Germania, mai multe laboratoare europene au estimat că a fost otrăvit cu ajutorul unui agent neurotoxic de concepţie sovietică, Noviciok, arată Agerpres.