Un bărbat care a înjunghiat, sâmbătă, mai mulți oameni într-un mall din Sydney a fost împușcat de polițiști, relatează BBC. Sute de persoane au fost evacuate, potrivit site-ului de ştiri news.com.au, preluat de Reuters. Presa locală anunță că mai multe persoane au murit.
Atac armat într-un mall din Australia! Un bărbat a înjunghiat mai multe persoane. A fost împușcat
UPDATE 11:13 Imagini cu atacatorul care aleargă prin centrul comercial din Sydney încercând să înjunghie oameni au apărut pe rețelele sociale.
UPDATE 11:08 Presa de la Antipozi scrie că sunt cel puțin patru morți și mulți alți oameni grav răniți - printre ei, și un bebeluș.
Citește și: Războiul se poate termina în 2024 cu înfrângerea Ucrainei. Rusia, de 5 ori mai multe arme și muniție
UPDATE 10:50 Într-un clip postat de Visegrad 24 pe platforma X se vede teroristul din Sydney după ce a fost împușcat de o polițistă.
Știrea inițială O operaţiune a poliţiei este în curs la un mall aglomerat din apropiere de plaja Bondi după un atac cu armă albă de sâmbătă după-amiază, potrivit site-ului de ştiri, citat de Agerpres.
Doi martori au declarat pentru Reuters că au auzit împuşcături. Unul dintre martori a spus că a văzut o femeie care zăcea la pământ înainte de a fugi să se adăpostească într-un magazin de bijuterii.
Presa locală anunță că mai multe persoane au murit. Imagini cu atacatorul au apărut pe rețelele sociale.
Citește și: În ca țară va desfășura România forțe militare? Am putea intra în război direct cu Putin
Poliţia din statul New South Wales a anunţat că o operaţiune este în curs şi a menţionat că serviciile de urgenţă au fost chemate la faţa locului după ce au fost anunţate mai multe înjunghieri. De asemenea, a recomandat populaţiei să evite zona.
În mai multe postări pe social media pot fi văzute mulţimi de oameni părăsind în grabă mall-ul şi maşini de poliţie şi ambulanţe îndreptându-se în viteză spre locul incidentului.