„Avalanșă de dosare” și acuzații pe umerii lui Trump. Daune de milioane $. Viitorul politic, în joc

DE Daniel Toșa | Actualizat: 10.05.2023 - 15:12
Donald Trump - Foto: Profimedia Images
Donald Trump - Foto: Profimedia Images
Scriitoarea E. Jean Carrol - Foto: Profimedia Images
Scriitoarea E. Jean Carrol - Foto: Profimedia Images
Donald Trump conducând o mașină de golf - Foto: Profimedia Images
Donald Trump conducând o mașină de golf - Foto: Profimedia Images
Stormy Daniels - Foto: Profimedia Images
Stormy Daniels - Foto: Profimedia Images
Donald Trump și Karen McDougal - Foto: Profimedia Images
Donald Trump și Karen McDougal - Foto: Profimedia Images
Asaltul asupra Capitoliului - Foto: Profimedia Images
Asaltul asupra Capitoliului - Foto: Profimedia Images
Mike Pence - Foto: Profimedia Images
Mike Pence - Foto: Profimedia Images

Fostul președinte american, Donald Trump se confruntă în aceste zile cu un adevărat „asalt de acuzații” și dosare în care se „joacă” în tribunale viitorul politic al celui care se vrea din nou pe scaunul de la Casa Albă în 2024.

SHARE

Fostul președinte american Donald Trump se confruntă cu un val de acțiuni în justiție în legătură cu diverse cazuri care i-ar putea compromite total viitorul politic.

În luna aprilie, el a pledat nevinovat în fața acuzațiilor de fraudă din New York, care implică „cumpărarea tăcerii” unei vedete din filmele pentru adulți, și este acum în mijlocul unui proces civil de fraudă intentat de procurorul general din New York.

„Avalanșă de dosare” și acuzații pe umerii lui Trump

Pe lângă acestea, Trump este sub investigație în Georgia pentru presupusa implicare în tentativa de interferență în alegerile prezidențiale din 2020. De asemenea, un consilier special federal examinează descoperirea unor documente sensibile la locuința sa și, de asemenea, implicarea sa în evenimentele care au condus la asaltul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului. Donald Trump a negat orice acuzație și a afirmat că procesele și investigațiile au ca scop distrugerea sa.

În ultima decizie a unui juriu din Manhattan luată marți, Donald Trump a fost găsit vinovat de abuz sexual și defăimarea scriitoarei și fostei jurnaliste E. Jean Carrol. Mai mult, fostul lider de la Casa Albă este obligat să-i plătească lui Carrol suma de 5 milioane de dolari cu titlu de despăgubiri.

Trump, acuzat de abuz sexual în cazul scriitoarei E. Jean Carrol

În procesul civil, juriul federal format din șase bărbați și trei femei a considerat că E. Jean Carrol, în vârstă de 79 de ani, fostă redactor de reviste, a „dovedit suficient” că Trump a abuzat-o sexual în urmă cu aproape 30 de ani într-un vestiar al magazinului Bergdorf Goodman din Manhattan. Cu toate acestea, juriul nu a constatat că acesta a violat-o, așa cum a susținut ea mult timp.

Scriitoarea E. Jean Carrol - Foto: Profimedia Images

Juriul, care a dat verdictul cu puțin timp înainte de ora 15.00, a constatat, de asemenea, fostul președinte american, care candidează pentru a recâștiga funcția supremă în stat, a defăimat-o pe Carroll în octombrie, când a postat o declarație pe platforma sa de socializare „Truth Social” în care a numit cazul ei „o mare escrocherie” și „o farsă și o minciună". Avocatul său a declarat că intenționează să facă apel.

Citește și: Trump, găsit vinovat că a abuzat-o pe scriitoarea E. Jean Carroll. Daune de 5 milioane de dolari

Avocații lui Trump nu au chemat niciun martor, iar acesta nu a apărut niciodată la proces pentru a o asculta pe Carroll, care l-a dat în judecată anul trecut, să depună o mărturie despre atacul despre care a spus că i-a pus capăt pentru totdeauna vieții sale romantice.

"Am intentat acest proces împotriva lui Donald Trump pentru a-mi reabilita numele și pentru a-mi recăpăta viața. Astăzi, lumea știe în sfârșit adevărul. Această victorie nu este doar pentru mine, ci pentru fiecare femeie care a suferit pentru că nu a fost crezută", a declarat E. Jean Carrol, potrivit nytimes.

De-a lungul timpului, Donald Trump a fost acuzat de peste 10 femei de abuzuri sau comportament sexual neadecvat de-a lungul anilor, dar aceasta este singura acuzație care a fost afirmată de un juriu.

Citește și: 10 mai 2023, ora 16.00 NEWSWEEK SUMMIT DE EDUCAȚIE: Învățământul profesional și piața muncii

Acuzații de fraudă și „cumpărarea tăcerii” vedetei Stormy Daniels

Fostul președinte american Donald Trump a fost acuzat de fraudă în afaceri în legătură cu plățile de bani pentru tăinuire către fosta actriță de filme pentru adulți Stormy Daniels.

Stormy Daniels - Foto: Profimedia Images

Daniels susține că ea și domnul Trump au întreținut relații amoroase în camera de hotel a fostului președinte pe când acesta se afla la un turneu de golf în iulie 2006 și că a acceptat 130.000 de dolari de la fostul său avocat, Michael Cohen, înainte de alegerile din 2016 în schimbul tăcerii sale cu privire la această întâlnire.

Daniels a spus că a acceptat banii pentru că era îngrijorată pentru siguranța familiei sale. Femeia a spus că a fost amenințată fizic pentru a păstra tăcerea.

În 2011, la scurt timp după ce a fost de acord să acorde un interviu revistei „In Touch” despre presupusa aventură, ea a declarat că un bărbat necunoscut s-a apropiat de ea și de fiica ei cea mică într-o parcare din Las Vegas și i-a spus să "îl lase în pace pe Trump".

"Este o fetiță frumoasă. Ar fi păcat să i se întâmple ceva mamei ei", își amintește ea că i-a spus, într-un interviu acordat în 2018 pentru emisiunea 60 Minutes de la CBS.

Înainte ca episodul să fie difuzat, o companie „fantomă” legată de Cohen a amenințat-o pe Daniels cu un proces de 20 de milioane de dolari, susținând că aceasta a încălcat acordul lor de confidențialitate.

Transferul bancar a avut loc cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidențiale. Procurorul Alvin Bragg susține că dl Trump a încercat "să ascundă infracțiuni care au ascuns informații dăunătoare publicului votant".

În august 2018, Cohen a fost încarcerat după ce a pledat vinovat de evaziune fiscală și de încălcarea regulilor de finanțare a campaniilor electorale, în parte în legătură cu plata sa către Daniels și o altă presupusă amantă a lui Trump.

Deși inițial a declarat că Trump nu a avut nicio legătură cu plățile, Cohen a declarat ulterior sub jurământ că Trump i-a dat indicații să facă plata de 130.000 de dolari pentru tăcere.

Trump a pledat nevinovat în fața unui tribunal penal din Manhattan pentru 34 de capete de acuzare de falsificare a documentelor de afaceri de gradul întâi. Clasificarea eronată a cheltuielilor de afaceri este o infracțiune conform legislației din New York. Dar poate fi acuzată ca infracțiune dacă declararea eronată a fost făcută pentru a acoperi o altă infracțiune.

El a fost pus sub acuzare în legătură cu plățile făcute către Daniels. El este, de asemenea, anchetat în legătură cu plățile către un fost model Playboy pentru a păstra tăcerea în legătură cu presupusele întâlniri sexuale cu el.

Întâlniri amoroase cu fostul iepuraș PlayBoy - Karen McDougal: Cine este a doua femeie în cazul Trump?

Potrivit documentelor de fond, o plată a fost făcută în numele lui Trump către „femeia fatală din Playboy” - despre care dovezile sugerează că este Karen McDougal.

McDougal este un fost model Playboy și, la fel ca și Daniels, a susținut că a avut o aventură cu domnul Trump. Ea a spus că aceasta a durat 10 luni. Trump a negat că acest lucru s-a întâmplat vreodată.

Cine e Karen McDougal?

Născută în Gary, Indiana, înainte de a se muta în Michigan în copilărie, McDougal a început să pozeze pentru prima dată în diferite competiții de costume de baie la vârsta de 20 de ani.

Donald Trump și Karen McDougal - Foto: Profimedia Images

Ea s-a alăturat echipei Playboy, unde a câștigat titlul de Playmate of the Year în 1998 și a fost votată "Playmate of the 90s", pe locul al doilea după Pamela Anderson.

Ulterior a lucrat ca model de fitness, devenind prima femeie care a apărut pe coperta revistei Men's Fitness în 1999. A apărut, de asemenea, în reclame TV și în roluri minore de actriță, cum ar fi un cameo necreditat în filmul Charlie's Angels din 2000.

În 2006, revista New Yorker a relatat că, McDougal l-a întâlnit pe Trump la Playboy Mansion din Los Angeles, unde acesta înregistra un episod al emisiunii „The Apprentice”.

Ea a scris ulterior că Trump, care era căsătorit la acea vreme, "m-a plăcut imediat, a continuat să vorbească cu mine - spunându-mi cât de frumoasă eram, etc".

McDougal susține că ea și domnul Trump au avut o relație de 10 luni și că se vedeau "de cel puțin cinci ori pe lună". Ea a descris relația pentru ca fiind iubitoare și consensuală.

În 2016, în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale, McDougal a semnat un contract în valoare de 150.000 de dolari pentru a-și spune povestea în exclusivitate ziarului tabloid National Enquirer.

Acordul îi interzicea să vorbească în public despre presupusa aventură.

Cu toate acestea, articolul nu a fost publicat niciodată, iar doamna McDougal insistă că a fost păcălită pentru a păstra tăcerea în legătură cu relația sa.

Cumpărarea unui articol în mod deliberat pentru a-l îngropa apoi este cunoscută sub numele de "catch and kill" (prinde și ucide în traducere din eng.) - iar National Enquirer ar fi făcut acest lucru pentru a suprima poveștile compromițătoare despre Trump.

În 2021, Comisia Electorală Federală din SUA, care se ocupă de aplicarea legislației privind finanțarea campaniilor electorale, a constatat că editorul Enquirer a încălcat legile electorale prin faptul că a plătit pentru drepturile asupra poveștii lui McDougal și nu a publicat-o niciodată.

Comisia a constatat că banii, care au fost plătiți lui McDougal în timpul alegerilor prezidențiale din 2016, au reprezentat o contribuție ilegală la campania electorală. National Enquirer a fost amendată cu 187.500 de dolari.

În 2018, ea și-a cerut scuze în mod public soției lui Trump, Melania, în legătură cu presupusa aventură, spunând: "Îmi pare rău. Nu aș fi vrut să mi se întâmple așa ceva".

"Când mă uit în urmă, unde eram atunci, știu că este greșit", a spus ea. "Îmi pare foarte rău pentru asta. Știu că este un lucru greșit".

Săptămâna aceasta, McDougal a părut să facă aluzie la bătălia juridică a domnului Trump pe Instagram, postând o serie de fotografii cu ea însăși cu legenda: "Am ieșit și m-am plimbat prin țara zeilor... Sper că nu am pierdut nimic".

Domnul Trump a negat întotdeauna că ar fi avut o aventură cu doamna McDougal.

Acuzația cu care se confruntă domnul Trump vizează exclusiv plata de bani pentru tăcere către Stormy Daniels.

Detaliile privind-o pe McDougal sunt cuprinse în expunerea de fapte a procurorului districtual, care este dată ca informație de bază a cazului. Trump a pledat nevinovat la toate capetele de acuzare.

Trump, pus sub investigație în Georgia pentru presupusa implicare în tentativa de interferență în alegerile prezidențiale din 2020

Problemele juridice ale lui Donald Trump se extind mult dincolo de limitele orașului New York. În Georgia, el este investigat pentru încercările sale de a anula rezultatele alegerilor din 2020 din acest stat în timp ce era președinte. 

Ancheta se concentrează asupra nenumăratelor eforturi de a anula pierderea la limită a lui Trump în Georgia după înfrângerea sa în alegerile din 2020, inclusiv apelul său telefonic din ianuarie 2021 către Brad Raffensperger, secretarul de stat din Georgia, în care l-a presat pe Raffensperger, un coleg republican, să recalculeze rezultatele și să îi "găsească" suficiente voturi pentru a câștiga.

Se știe că aproape 20 de persoane au fost deja anunțate că sunt ținte care ar putea fi acuzate, inclusiv Rudolph W. Giuliani, fostul avocat personal a lui Trump, și David Shafer, șeful Partidului Republican din Georgia.

Opt dintre aliații lui Trump, acuzați că l-au ajutat în încercarea de a anula alegerile din 2020, au acceptat acorduri de imunitate, potrivit unui dosar judiciar. Iar un alt subiect probabil al anchetei, președintele GOP Georgia, David Shafer, i-a spus procurorului Willis că avocații lui Trump i-au dirijat fiecare acțiune. 

Dosarele tribunalului arată că marele juriu special a cerut mărturii de la martori, inclusiv de la Mark Meadows, care a fost șef de cabinet la Casa Albă în timpul domnului Trump, de la senatorul Lindsey Graham din Carolina de Sud, un aliat al fostului președinte, și de la Trevian Kutti, un fost publicist autointitulat al rapperului Kanye West care, potrivit procurorilor, a fost implicat într-un complot pentru a forța un lucrător electoral din comitatul Fulton să dea o mărturisire falsă de fraudă electorală.

Documentele arată, de asemenea, că procurorii urmăresc numeroase fire narative în Georgia care îl implică fie pe Trump, fie pe aliații săi.

Printre acestea se numără apelurile telefonice ale lui Trump către oficiali din Georgia, inclusiv cel către Raffensperger; declarațiile speculative despre frauda electorală făcute de Giuliani și de alte persoane în cadrul audierilor legislative ale statului; convocarea alegătorilor pro-Trump la Colegiul Electoral la Capitoliul statului Georgia; Doamna Kutti cu lucrătoarea electorală, Ruby Freeman, la două zile după apelul telefonic a luiTrump către Raffensperger, în care Trump a acuzat-o în mod fals pe dna Freeman că este o "escroacă a voturilor"; și un complot al aliaților dlui Trump care implică copierea de software electoral sensibil în zona rurală Coffee County, Ga.

Liniile de luptă au fost deja trasate. Trump și-a susținut cu tărie nevinovăția și a folosit un limbaj agresiv și grobian pentru a-i ataca pe procurorii din Georgia și New York. Iar luna trecută, echipa sa de avocați din Georgia a depus o moțiune de 52 de pagini, cu peste 400 de pagini suplimentare de probe, contestând un caz care nu a fost încă clasat. 

Asaltul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului

Revolta de la Capitoliu din 2021 face parte din ancheta mai amplă, când susținătorii lui Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului pentru a opri certificarea rezultatelor alegerilor.

Ancheta condusă de democrați cu privire la atac urmărește să demonstreze că Trump a conspirat pentru a împiedica transferul pașnic de putere.

Asaltul asupra Capitoliului - Foto: Profimedia Images

Trump a jucat un rol cheie în acest proces, având în vedere reverența pe care gruparea extremistă „Proud Boys” i-o acordau fostului președinte. În pledoariile finale, acuzarea a declarat că au acționat ca și "armata lui Donald Trump" pentru "a-l menține la putere pe liderul lor preferat", după ce au respins victoria lui Joe Biden.

Fostul președinte a fost mult timp considerat pivotul pentru implicarea Proud Boys și a altora în atacul de la Capitoliu, când a cerut un protest "sălbatic" pe 6 ianuarie 2021 într-un tweet infam din decembrie 2020 și le-a spus susținătorilor să "lupte ca în iad'" pentru cauza sa.

"Știu că toți cei prezenți aici vor mărșălui în curând spre clădirea Capitoliului pentru a vă face vocile auzite în mod pașnic și patriotic", a spus Trump

Patru membri ai grupului extremist Proud Boys, printre care și fostul său lider Enrique Tarrio, au fost condamnați joi pentru conspirație sedicioasă pentru rolul lor în planificarea și conducerea atacului de la Capitoliu din 6 ianuarie, într-un efort disperat de a-l menține pe Donald Trump la putere după înfrângerea sa în alegerile din 2020.

Peste o mie de arestări au fost efectuate în legătură cu atacul de la Capitoliu și sute de condamnări au fost asigurate. Trump a fost pus sub acuzare a doua oară pentru instigare la insurecție, dar a fost achitat de republicanii din Senat. El se confruntă în continuare cu anchete statale și federale privind tentativa sa de subminare a alegerilor.

Mike Pence depune mărturie în ancheta penală asupra lui Trump și a revoltei de la Capitoliu

Fostul vicepreședinte Mike Pence a depus mărturie pentru o anchetă penală care examinează presupusele încercări ale lui Donald Trump de a inversa rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020.

Mike Pence - Foto: Profimedia Images

Apariția lui Pence a avut loc în urma eșecului unei curți de apel de a împiedica mărturia sa, așa cum au cerut reprezentanții legali ai lui Trump.

Avocații lui Pence au încercat, de asemenea, fără succes, să conteste citația, afirmând că poziția sa de președinte al Senatului în timpul mandatului său i-a acordat imunitate în Congres.

Susținătorii lui Trump au scandat apoi "spânzurați-l pe Mike Pence" în timp ce au invadat Congresul, în timp ce Pence și alți politicieni au căutat adăpost în interiorul Capitoliului.

Pence este considerat un martor vital în cadrul anchetei. Deși nu se știe ce a declarat în fața marelui juriu, procurorii probabil că l-au interogat cu privire la comunicările sale cu Trump și echipa sa înainte de revoltă.

Pence a promis că va spune adevărul

"Ne vom supune legii, vom spune adevărul", a declarat Pence în timpul unui interviu pentru CBS, promițând să relateze aceeași poveste pe care a împărtășit-o publicului american.

Pence a vorbit deschis despre revolta de la Capitoliu și despre presiunea cu care s-a confruntat pentru a contesta rezultatele alegerilor. "Președintele Trump se înșeală. Nu aveam dreptul să anulez alegerile", a declarat el într-un discurs din februarie.

Pence a spus că istoria îl va trage la răspundere pe Trump pentru asaltul de la Capitoliu.

În cartea sa de memorii, "Așa să-mi ajute Dumnezeu", Pence a afirmat că Trump a încercat să facă presiuni asupra sa pentru a obstrucționa certificarea alegerilor în dimineața revoltei, potrivit msn.

Trump i-ar fi spus: "Vei sfârși ca un fricos". De asemenea, Pence l-a acuzat pe Trump că și-a pus în pericol familia și pe alte persoane de la Capitoliu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te