Beijingul a acuzat marţi NATO că exagerează "teoria ameninţării chineze", a doua zi după summitul Alianţei Nord-Atlantice, care a făcut referire la o "provocare sistemică" reprezentată de regimul comunist, relatează France Presse.
Într-un comunicat, ambasada Chinei pe lângă UE a acuzat NATO că dă dovadă de o "mentalitate de război rece" şi că încearcă să "creeze artificial confruntări".
Luni, la încheierea summitului de la Bruxelles, liderii ţărilor NATO şi-au manifestat preocuparea faţă de Rusia, dar şi faţă de China.
"Ambiţiile declarate ale Chinei şi comportamentul ei hotărât reprezintă provocări sistemice pentru ordinea internaţională bazată pe reguli şi în domenii de importanţă pentru securitatea Alianţei", au declarat aliaţii.
CITEȘTE ȘI: DOCUMENT De ce Popoviciu nu va fi extrădat: România a închis ochii la corupția judecătorului de caz
Potrivit ambasadei chineze, expresia "provocare sistemică" "calomniază dezvoltarea paşnică" a ţării, care dispune de 20 de ori mai puţine focoase nucleare decât membrii NATO. China este întotdeauna angajată în favoarea unei dezvoltări paşnice, a scris ambasada chineză. "Nu reprezentăm o 'provocare sistemică' pentru nimeni, dar dacă cineva va dori să reprezinte o 'provocare sistemică' pentru noi, nu vom rămâne indiferenţi", a continuat misiunea chineză la UE, potrivit Reuters.
CITEȘTE ȘI: Premierul ceh, după ce PE a cerut oprirea plăților către firmele sale: Kovesi e un „bici”
Luni, secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a încercat să atenueze efectul declaraţiei finale a summitului, notează AFP.
"China nu este adversarul nostru, duşmanul nostru", a spus el. "Dar noi trebuie să facem faţă provocărilor puse de China pentru securitatea noastră".
"Rusia şi China caută să ne divizeze, dar alianţa noastră este solidă. NATO este unită şi Statele Unite s-au întors", a salutat preşedintele american Joe Biden la conferinţa sa de presă, relatează Agerpres.