Europenii s-au pus de acord asupra principiului unei noi amânări în vederea evitării unui ”no deal” cu consecinţe de temut, iar răspunsul lor cu privire la durata amânării este aşteptat la începutul săptămânii. Ambasadorii Celor 27 se reunesc luni.
Propunerea aflată pe masă prevede amânarea Brexitului cu trei luni, la 31 ianuarie 2020 - însă cu posibilitatea ca Regatul Unit să părăsească UE la 30 noiembrie sau la 31 decembrie, în cazul unei ratificări a acordului retragerii înaintea acestor termene.
După ce s-a întors de la Bruxelles, cu acordul în buzunar, în urmă cu aproximativ zece zile, Boris Johnson a reuşit să obţină progrese fără precedent. El a fost obligat, însă, să ceară o amânare, în pofida faptului că ar fi preferat ”să fie mort într-o groapă” decât să formuleze o asemenea cerere.
Dacă deputaţii britanici au aprobat în principiu acordul Brexitului al lui Boris Johnson, ei au respins în schimb calendarul marşului forţat pe care voia să li-l impună, reducându-i astfel la neant spreanţele de a realiza promisiunea Brexitului la 31 octombrie.
Pentru a obţine alegeri anticipate, care să aibă loc la 12 decembrie, Boris Johnson are nevoie, luni, de două treimi din voturi în Camera Comunelor - adică 434. Premierul conservator, care nu mai deţine majoritatea, a eşuat deja, în două rânduri, în acest sens, în septembrie.