Capacitatea de testare pentru COVID-19 ajunge la limită în Germania, a crescut numărul internărilor

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 03.11.2020 - 17:32
Germania/FOTO: REUTERS
Germania/FOTO: REUTERS

Germania a ajuns într-un punct de criză după ce laboratoarele de testare pentru coronavirus au ajuns la limita capacităţii. Este pentru prima dată când toate lucrează la 100% din capacitate, consemnează dpa, potrivit Agerpres.

SHARE

Asociaţia a avertizat că dacă epidemia continuă să se intensifice, în caz de defecţiuni ale echipamentelor sau de indisponibilitate a personalului, există riscul să nu mai poată fi asigurată testarea la nivelul solicitat. Liderul asociaţiei, Michael Mueller, a apreciat că situaţia este 'periculoasă şi deja inacceptabilă'.

Conform organizaţiei reprezentative a laboratoarelor, se fac prea multe teste celor asimptomatici şi cu grad de prioritate foarte redus, deşi ar trebui ca eforturile să se concentreze asupra cazurilor mai urgente. Numai săptămâna trecută s-au efectuat peste 1,4 milioane de teste de tip PCR, din care 104.663, adică 7,3%, au fost pozitive, faţă de 5,7% în intervalul anterior.
 
În acelaşi timp, numărul pacienţilor trataţi în unităţile de terapie intensivă din Germania a crescut de şase ori, a comunicat DIVI, asociaţia medicală din specialitatea respectivă. Uwe Janssens, preşedintele DIVI, a apreciat marţi că spitalele trebuie să renunţe la activităţile de rutină când se înregistrează niveluri ridicate de infectare cu coronavirus, transmite Reuters.
 
Ministrul sănătăţii, Jens Spahn, a declarat în aceeaşi zi că în Germania sunt în carantină sute de mii de oameni care au fost testaţi pozitiv sau au intrat în contact cu purtători ai virusului. În prima conferinţă după ce s-a vindecat de COVID-19, oficialul a recunoscut că după experienţa trăită simte că este mărunt şi totodată recunoscător că nu a avut simptome mai grave.
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te