Cehia a anunţat că nu mai este dependentă de importul de gaze naturale din Rusia

DE Alexandru Pop | 19.02.2023 - 08:57
Republica Cehă importă acum în principal gaz din Norvegia şi gaz lichefiat din Belgia şi Ţările de Jos. - Foto: Profimedia Images/ AFP/ Sergei Supinski
Republica Cehă importă acum în principal gaz din Norvegia şi gaz lichefiat din Belgia şi Ţările de Jos. - Foto: Profimedia Images/ AFP/ Sergei Supinski

Republica Cehă nu mai depinde de gazele naturale ruseşti după ce şi-a redus radical importurile în ultimul an, de când Moscova a invadat Ucraina.

SHARE

În luna ianuarie, importurile de gaze ruseşti au scăzut la zero, a scris sâmbătă seara pe Twitter ministrul Industriei şi Comerţului, Jozef Sikela.

El nu a precizat dacă ţara este permanent independentă de gazul rusesc, a informat agenţia de presă CTK, citată de agențiile DPA și Agerpres.

Citește și: Eni, nou zăcământ de gaze naturale descoperit în Mediterana, în largul apelor Egiptului

Republica Cehă era aproape în totalitate dependentă de gazul rusesc în ultimii ani, a spus Sikela. Dar odată ce livrările prin conducta Nordstream au fost întrerupte, Praga le-a înlocuit cu importuri prin Germania din alte surse, a adăugat el.

Republica Cehă importă acum în principal gaz din Norvegia şi gaz lichefiat din Belgia şi Ţările de Jos.

Citește și: Preşedintele azer: Vom folosi oportunităţile din România pentru a exporta gazul şi pe alte pieţe

Cota importurilor din Rusia, tranzitate prin Slovacia, a scăzut la 2,2% în ultimele luni şi la zero în luna ianuarie, a precizat Jozef Sikela.

Republica Cehă este unul din cei mai hotărâţi susţinători ai Ucrainei. Praga a subliniat, de asemenea, în repetate rânduri, importanţa adoptării unor sancţiuni dure împotriva Rusiei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te