În faţa a aproape 3.000 de delegaţi în Marea Sală a Poporului, premierul în exerciţiu Li Keqiang a cerut extinderea forţelor armate ale ţării, care ar trebui "să-şi sporească pregătirea de luptă şi să-şi intensifice capacităţile militare pentru a-şi îndeplini sarcinile care le-au fost stabilite de către Partid şi popor", relatează Agerpres, citând dpa.
Un oficial chinez justificase anterior creşterea prin existenţa unor "provocări complexe de securitate" şi a unor "responsabilităţi (pe care le are China) în calitate de mare putere".
Congresul Naţional al Poporului, reunit pentru a să se pronunţe asupra unui nou guvern la Beijing
Parlamentul Chinei va vota în următoarele zile un plan de reformă a instituţiilor din subordinea guvernului şi se va pronunţa asupra componenţei cabinetului în următorii cinci ani, inclusiv a noului prim-ministru, potrivit agendei anunţate, relatează Reuters.
Congresul Naţional al Poporului va trece în revistă şi o serie de rapoarte, inclusiv raportul de activitate al actualului guvern, a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al parlamentului Wang Chao.
O serie de amendamente la un act normativ privind legiferarea, care stabileşte cum sunt emise legile, se află de asemenea pe agenda reuniunii care urma să înceapă sâmbătă.
În a doua parte a reuniunii, care va dura până la 13 martie, cei aproape 3.000 de membri ai parlamentului vor vota noua componenţă a guvernului. Se anticipează că Xi Jinping îşi va asigura al treilea mandat de preşedinte al ţării în urma votului parlamentarilor de pe 10 martie.
El şi-a reînnoit apelurile în această săptămână pentru reorganizarea "intensivă" a entităţilor statului şi Partidului Comunist, precizând că o parte din planul de reformă a instituţiilor de stat va fi prezentată în faţa parlamentului. Parlamentarii urmează să voteze asupra planului de reformă a instituţiilor din subordinea Consiliului de Stat pe 10 martie.
Apelul la reforme instituţionale vine după ce economia Chinei a crescut anul trecut cu doar 3% - una dintre cele mai scăzute rate de creştere din aproape jumătate de secol - slăbită de restricţiile stricte în timpul pandemiei de COVID-19 care au fost ridicate în decembrie.
Duminică, raportul de activitate al guvernului va fi prezentat de actualul premier Li Keqiang şi va include şi ţinta de creştere pentru 2023, pe lângă alte obiective sociale şi economice.
Ţinta de creştere a PIB-ului ar putea fi de 6%, faţă de 4,5%-5,5% cât s-a propus în noiembrie, au declarat surse pentru Reuters în această săptămână.
Un nou premier pentru o perioadă de cinci ani va fi votat de parlament pe 11 martie. O zi mai târziu vor fi votaţi noii vicepremieri, miniştri şi guvernatorul Băncii Populare Chineze.
Printre amendamentele propuse la actul normativ privind legiferarea este o propunere care ar permite ca Comitetul Permanent al Congresului să treacă legi în eventualitatea unei "urgenţe" după o singură lectură.
Comitetul, care emite şi amendează legi atunci când parlamentul nu este în sesiune, a votat în iunie 2020 pentru adoptarea unor legi foarte importante privind securitatea naţională în Hong Kong. Legislaţia a fost supusă la vot după două runde de deliberări. Parlamentarii vor vota asupra amendamentelor propuse la această lege pe 13 martie.