VIDEO Ciocniri violente între poliție și palestinieni, la Ierusalim. SUA, profund îngrijorate

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 16.04.2022 - 09:56
Ciocniri violente între poliția israeliană și palenstinieni, la Ierusalim. SUA, profund îngrijorate. / Foto: cnn.com
Ciocniri violente între poliția israeliană și palenstinieni, la Ierusalim. SUA, profund îngrijorate. / Foto: cnn.com

Statele Unite s-au declarat "profund îngrijorate de violenţa de la Ierusalim", după ce peste 150 de palestinieni au fost răniţi vineri în confruntări cu poliţia israeliană pe Esplanada Moscheilor din Oraşul Sfânt.

SHARE

Peste 150 de palestinieni au fost răniți vineri în ciocniri cu poliția israeliană pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim, primele la acest loc de la începutul Ramadanului, pe fondul temerilor privind un nou conflict în teritoriile palestiniene, informează AFP. Martorii au relatat că palestinienii au aruncat cu pietre și că poliția israeliană a tras cu gloanțe de cauciuc și grenade paralizante.

Potrivit Semilunii Roșii palestiniene, la sfârșitul după-amiezii, "153 de palestinieni răniți au fost transferați" la spitale din Ierusalim și "zeci" de alți răniți au fost tratați la fața locului.

La rândul său, poliția israeliană a raportat cel puțin trei răniți în rândurile sale. Aproximativ 400 de persoane au fost arestate, potrivit unui ONG palestinian.

SUA, ''profund îngrijorate'' de violenţele de la Ierusalim

Statele Unite s-au declarat "profund îngrijorate de violenţa de la Ierusalim". 

"Îndemnăm toate părţile la reţinere, să evite provocarea prin cuvinte sau acte şi să păstreze status quo-ul istoric al Esplanadei Moscheilor / Muntele Templului", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al american, Ned Price.

Al treilea loc sfânt al Islamului, Esplanada Moscheilor, numită şi Muntele Templului de către evrei, este situată în oraşul vechi din Ierusalimul de Est, sector palestinian ocupat din 1967 de Israel.

În timpul lunii Ramadanului din 2021, manifestaţiile nocturne de la Ierusalim care au degenerat în violenţe pe Esplanada Moscheilor au condus la 11 zile de conflict armat între mişcarea islamistă palestiniană Hamas - care deţine controlul în Fâşia Gaza - şi Israel. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te