Fiul lui Joe Biden, Hunter Biden, a fost găsit vinovat marţi de un tribunal penal federal de deţinere ilegală de armă de foc în 2018, pe fondul dependenţei de droguri, în plină campanie a preşedintelui american pentru realegerea sa la Casa Albă.
Condamnare istorică în SUA! Fiul lui Biden, găsit vinovat pentru toate cele 3 acuzații. Ce a făcut?
Anunţul verdictului intervine în ziua în care Joe Biden urmează să pronunţe un discurs despre limitarea proliferării armelor de foc.
După două săptămâni de dezbateri, adeseori în prezenţa lui Jill Biden, Prima Doamnă şi mamă vitregă a acuzatului, cei 12 juraţi ai tribunalului din Wilmington, statul Delaware (est) au răspuns "da" celor trei capete de acuzare: două despre faptul că a minţit în documentele necesare achiziţionării unui revolver în octombrie 2018 şi un al treilea pentru deţinerea sa ilegală.
Aceasta este prima condamnare penală împotriva unui copil al unui preşedinte în exerciţiu în SUA.
Citește și: PNL cere renumărarea voturilor în Vrancea: pe tabletă e un număr de votanți, pe liste e alt număr
Hunter Biden, avocat şi om de afaceri de 54 de ani reconvertit în artist, compărea din 3 iunie în acest oraş fief al clanului Biden pentru că a minţit cu privire la consumul său de droguri când a cumpărat în 2018 un revolver de tip Colt Cobra într-un magazin de arme.
Hunter Biden "ştia că este un consumator de crack şi că era dependent", a spus procurorul Leo Wise, în prezenţa lui Jill Biden.
Acuzatul, care nu a depus mărturie, a pledat "nevinovat".
Avocatul său, Abbe Lowell, asigurase juraţii că "el nu mai consuma droguri" când a cumpărat arma, care "nu a fost niciodată încărcată, purtată sau utilizată în cele 11 zile în care a fost în posesia lui".
Hunter Biden riscă teoretic până la 25 de ani de închisoare, dar o pedeapsă alternativă închisorii poate fi decisă de asemenea.
Partidul Republican, aflat la ordinele lui Donald Trump, caută de mult timp să-l defăimeze cu orice preţ pe Joe Biden prin "rătăcirile" fiului său până la a deschide o anchetă de destituire a şefului statului, susţine AFP. În vizor: afacerile mezinului Biden în Ucraina şi în China. Până în prezent, nicio probă compromiţătoare nu a fost prezentată.
Hunter Biden urmează să fie audiat în California în septembrie pentru fraudă fiscală.
Citește și: NATO blochează rutele maritime în regiunea Kaliningrad a Rusiei cu 50 de nave de luptă și 85 avioane
Afacerile sale, un subiect preferat de media conservatoare ca Fox News, riscă să paraziteze tentativele tatălui său de a marca contrastul cu Donald Trump, condamnat în 30 mai într-un proces penal pentru că a făcut plăţi mascate pentru un star de filme X, o premieră în istorie pentru un fost preşedinte SUA.
Cu cel puţin cinci luni înaintea alegerilor din 5 noiembrie, cuplul Biden şi-a afişat sprijinul pentru Hunter, Jill Biden îmbrăţişându-l în sala de audieri şi Joe Biden exprimându-i "dragostea sa nemărginită".
Preşedintele american a declarat anterior că nu îl va graţia pe fiul său în cazul unei condamnări, notează dpa.