Cupa Mondială în Qatar, un focar de spionaj. Rusia și Iranul, cele mai active. Se iau date personale

DE Elena Andrei | Actualizat: 20.11.2022 - 16:31
Președintele FIFA - FOTO : TWITTER
Președintele FIFA - FOTO : TWITTER

Cupa Mondială FIFA din acest an din Qatar se pregătește să devină un punct fierbinte pentru guvernele care își spionează adversarii, au avertizat cercetătorii și oficialii în această săptămână.

SHARE

Firma de securitate cibernetică Recorded Future a publicat un raport în care avertizează că grupurile de hackeri sponsorizați de stat vor considera Cupa Mondială drept un "mediu bogat în ținte" pentru spionarea demnitarilor și oamenilor de afaceri străini sosiți la eveniment.

Autoritățile europene de reglementare în materie de protecție a datelor și-au sfătuit cetățenii să nu descarce aplicațiile Qatarului pentru Cupa Mondială, din cauza preocupărilor legate de supraveghere și securitate națională.

Autoritățile germane au declarat că una dintre aplicații colectează date personale, numere de telefon ce efectuează apeluri din Qatar, relatează Politico.

Potrivit Axios, evenimentele sportive internaționale au devenit un focar pentru campaniile de spionaj cibernetic, punând guvernele în alertă pentru o supraveghere nedorită.

Citește și

Mondialul în Qatar, clădit și pe mită, corupție, morți suspecte. Magnatul bin Hammam, omul din umbră

Turcia a lansat operațiunea „Claw Sword”, în Siria și Irak, ca răspuns la atentatul din 13 noiembrie

Comitetul Olimpic și Paralimpic al SUA a sfătuit echipa SUA să folosească telefoane cu cartelă în timpul participării la Beijing la Jocurile Olimpice de iarnă din acest an din cauza unor preocupări similare, potrivit Wall Street Journal.

Cercetătorii de la Recorded Future au declarat că spionii digitali legați de China și Iran sunt cei mai susceptibili de a desfășura campanii de spionaj care să vizeze turneul.

Grupurile de spionaj iraniene au un istoric de spionaj asupra altor guverne din Orientul Mijlociu.
Potrivit raportului, Rusia este cea mai probabilă națiune care va lansa un atac perturbator împotriva Cupei Mondiale ca represalii pentru interdicția generală a FIFA de a mai participa la competiții pentru cluburile de fotbal rusești după invazia din Ucraina.

Raportul îi sfătuiește pe cei care participă la Cupa Mondială să folosească aplicații de mesagerie criptate, să ia în considerare posibilitatea de a se baza pe un telefon de unică folosință și să fie precauți atunci când se conectează la rețele WiFi publice.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te