"Vreau să mă retrag pentru a pune capăt blocajului, a evita haosul şi a asigura stabilitatea", a declarat el reporterilor din Viena, potrivit Reuters.
Kurz a indicat totodată că-l propune pe ministrul de Externe Alexander Schallenberg, un diplomat de carieră, drept succesor al său.
De la anunţarea miercuri de către parchet a deschiderii unei anchete care-l vizează în urma unor acuzaţii de corupţie, Kurz a fost presat să se retragă.
Liderul în vârstă de 35 de ani refuzase până acum acest gest, denunţând acuzaţiile drept "fabricate", însă Verzii, partenerii juniori ai conservatorilor la guvernare, şi-au intensificat în ultimele zile criticile la adresa sa.
Vineri, vicecancelarul Werner Kogler, liderul ecologiştilor, a declarat că Sebastian Kurz "nu mai este apt să-şi exercite funcţiile", după discuţii cu liderii celorlalte partide.
Sebastian Kurz, acuzat că a folosit fonduri guvernamentale pentru a-şi asigura o acoperire media favorabilă
Se crede că Sebastian Kurz a folosit în trecut fonduri guvernamentale pentru a-şi asigura o acoperire media favorabilă.
Potrivit acuzaţiilor, între 2016 şi 2018, articole elogioase şi sondaje de opinie "parţial manipulate" au fost publicate în schimbul achiziţionării de spaţiu publicitar de către Ministerul Finanţelor, condus la acea vreme de către conservatori.
Kurz şi alţi nouă suspecţi, precum şi trei organizaţii, sunt cercetaţi pentru diverse infracţiuni legate de acest caz. Au fost efectuate percheziţii, în special la sediul Partidului conservator ÖVP şi la cancelarie.
Miniştrii conservatori, solidari cu cancelarul Kurz
Miniştrii din Partidul Poporului din Austria (ÖVP, conservator) au anunţat joi că vor demisiona în cazul în care cancelarul Sebastian Kurz va fi destituit, după ce acesta din urmă a fost plasat sub investigaţie sub bănuiala de dare de mită, transmite Reuters.
''Va exista o participare a ÖVP la acest guvern numai dacă Sebastian Kurz se află la conducerea sa'', au afirmat miniştrii ÖVP într-o declaraţie.
Anterior, Verzii, partenerii conservatorilor la guvernare, au pus sub semnul întrebării capacitatea cancelarului Sebastian Kurz de a mai rămâne în funcţie şi au anunţat că au invitat alte partide parlamentare la consultări pentru a discuta paşii următori.
Principalele trei partide de opoziţie i-au cerut lui Kurz să demisioneze în lumina anchetei procurorilor, deşi nu toate doresc alegeri anticipate.