Cutremur politic, la Londra. Partidul antimigraţie Reform UK, în premieră, în fața Conservatorilor

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 14.06.2024 - 14:59
Cutremur politic, la Londra. Partidul antimigraţie Reform UK, în premieră, în fața Conservatorilor - Foto: Profimedia Images
Cutremur politic, la Londra. Partidul antimigraţie Reform UK, în premieră, în fața Conservatorilor - Foto: Profimedia Images

E cutremur politic la Londra. Partidul antimigraţie Reform UK al lui Nigel Farage a urcat, în premieră, în fața Partidului Conservator, într-un sondaj realizat în vedere alegerilor legislative din Marea Britanie.

SHARE

Partidul Conservator (Tories) al premierului britanic Rishi Sunak a fost devansat pentru prima oară într-un sondaj de către Partidul Reform UK (antimigraţie) al lui Nigel Farage, iar Institutul YouGov evocă un ”cutremur” în pofida unui scor strâns între cele două formaţiuni, relatează News.ro, citând AFP.

Citește și: Cine este românul care spală maşinile Regelui Charles al III-lea

Cutremur politic, la Londra. Partidul antimigraţie Reform UK, în premieră, în fața Conservatorilor

Potrivit acestei anchete, efectuate pentru Times, care a publicat-o joi seara, realizată asupra a 2.211 persoane, Partiul Laburist (Labour) rămâne cu mult în frunte, creditat cu 37% (cu un punct mai puţin decât în precedentul sondaj) în intenţiile de vot în alegerile legislarive de la 4 iulie.

Urmează Reform UK cu 19% în intenţiile de vot (cu două puncte în plus) şi Tories cu 18% (neschimbat).

”Noi suntem, în prezent, opoziţia faţă de partidul Laburist”, a trâmbiţat  Nigel Farage, şeful celui mai de dreapta partid pe eşicherul politic britanic, în deschiderea unei dezbateri, joi seara, la postul ITV.

Avansul Reform UK se situează în marja de eroare.

Însă Institutul YouGov estimează că e nevoie de timp pentru a spune dacă partidul îşi poate ”menţine sau îmbunătăţi poziţia împotriva conservatorilor”.

Citește și: FOTO O înotătoare născută la București, declarată cea mai sexy de presa de UK. E și fotomodel

”Poate ar fi mai corect să spunem că, în acest stadiu” cele două partide sunt ”cot la cot”, însă chiar şi aşa această schimbare reprezintă un ”cutremur” în ”peisajul electoral”.

Conservatorii, care se află la putere de 14 ani, sunt atât de epuizaţi încât ministrul Apărării Grant Shapps a avertizat recent cu privire la riscul ca Partidul Laburist să obţină în Parlament o ”supermajoritate”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te