Adunarea va avea loc la New York, iar şeful statului va susţine un discurs şi va participa la Forumul Politic cu tema „Accelerarea implementării agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă”.
”Preşedintele Klaus Iohannis va conduce, în perioada 24-26 septembrie, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii”, a transmis Administraţia Prezidenţială, potrivit News.ro.
Participarea şefului statului la această sesiune ”va constitui o bună oportunitate pentru reiterarea angajamentului ţării noastre faţă de guvernanţa multilaterală în gestionarea principalelor provocări globale, precum şi evidenţierea rezultatelor înregistrate de România în favoarea multilateralismului pe durata exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene”.